Ca`n orice dimineata intra sfioasa pe poarta scolii, fara a privi in jur, fara a fi privita. E prea devreme pentru a fi cineva la scoala, dar ea vine, caci ii place cand e liniste si se poate bucura singura de siguranta ce i`o ofera zidurile liceului.
Intra in clasa, le zambeste peretilor scaldati in razele soarelui abea rasarit, surade tablei ce inca mai pastreaza insemnarile zilei trecute si se aseaza bucuroasa la locul ei din banca a doua de la fereastra. Lumina plapanda a soarelui ii cade pe obraji, rumenindu`i. Inchide ochii si se lasa purtata departe de reverie. E atat de bine cand e liniste!
Insa usa clasei scartaie, vestind sosirea altor colegi, iar momentul ei de singuratate e spulberat de voiosia glasurilor lor, care inunda dimineata. Clopotelul suna vesel, vestind inceperea unei alte zile de scoala.
In pauze, pe holuri, merge linistita, cu pasul ei cam mare pentru o fata, dar nimanui nu`i pasa. Nu o vede nimeni si nu ii vorbeste nimeni. Si asta nu o deranjeaza, chiar o face sa se simta bine, necomplexata de parul ei castaniu, valvoi si incapatanat se de trasaturile nu tocmai frumoase ale chipuilui ei.
Iar la sfarsitul orelor asteapta cu nerabdare autobuzul spre casa. In timpul calatoriei se gandeste la tot ce s`a petrecut peste zi: ce boacane a mai facut colegul acela neastamparat din ultima banca, ce perla a mai scos proful de fizica, ce note dezastroase s`au luat in teza la mate, ce comentarii amuzante a mai facut profesoara de romana la adresa persoanelor publice, ce plictisitoare a fost ora de franceza...
A doua zi, scenariul se reia. E monoton si gri dar ei ii place. Probabil pentru ca nu cunoaste altul, probabil pentru ca i`ar fi imposibil alt ritm de viata, probabil pentru ca nu se considera indeajuns de buna pentru a face glume, pentru a rade, pentru... a trai cu adevarat. Si se cufunda intr`un veritabil abis, care pare ca se lumineaza pe masura ce se adanceste dar defapt se intuneca mai tare... un abis anonimat.
Si totusi, ce e rau in asta? E in siguranta, nimeni nu o poate rani, nimeni nu o vede si o lasa sa traiasca in legea ei. E protejata, ca un vierme intr`un cocon. Dar ceea ce ea nu realizeaza e ca nu poate trai vesnic in acel cocon si ca, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa iasa afara...
Asa s`a intamplat ca, intr`o zi a indraznit sa ridice ochii si sa priveasca in jururl ei. Ochii lui verzi, au cucerit`o pe loc. Si ce manierat! Si cum se comporta! Dar nu o vede, trece nepasator, ca si cum ea ar fi o parte din perete. Si pentru prima dara o doare ca nu este vazuta...
Protectorul ei de pana atunci i se pare un dusmanacum. Un prefacut care a ademenit`o in capcana lui iar acum isi arata adevarata fata, o fata meschina cu trasaturi urate, cu ochii insangerati. Nu vrea sa o lase sa place, o tine inchisa intre gratii de foc, iar glasul ei este mut si nu poate striga dupa ajutor. Si oricat ar incerca nu poate iesi din anonimat.
Indrazneste a se privi in oglinda, insa , daca inainte se considera nu chiar frumoasa, acum i se pare ca reflexia infatiseaza o aratare sluta si diforma. Soarele nu o mai incanta, ci razele sale i se par pale, lipsite de viata si ar vrea ca noaptea sa tina o vesnicie. Zidurile liceului o sufoca si nu stie cum sa scape mai repede din stransoarea lor. Zambetul a pierit cu desavarsire de pe buzele ei, iar cum nu o poti vedea decat incruntata.
Nu se lumineaza la fata decat atunci cand el este prin preajma, sperand sa primeasca macar o privire trecatoare. Dar asta nu se intampla, iar expresia sa se intuneca parca si mai tare. Nu mai suporta singuratatea dar cand e in preajma altora se simte stingherita si vrea din nou sa fie singura.
Intr`o dupa-amiaza, cu inima zdrobita, cu lacrimi siroindu`i pe obraji, se ascunde intr`un dulap prafuit din scoala. Il vazuse cu cea mai frumoasa fata din scoala. Se tineau de mana si isi zambeau. Nu`si putea conteni lacrimile, desi o ardeau, sapand santuri adanci de durere in sufletul ei. Desi stia ca asa este mai bine pentru el, ea ar sfi vrut ca totul sa nu fie decat un vis urat. IAr asta o facea sa se scarbeasca de ea insasi.
Trecu mult timp pana indrazni sa iasa. Nici nu isi dadu seama ca e dimineata si ca orele incepusera deja. Se plimba pe holuri, ca de obicei, dar ceva era diferit. Se parea ca ceilalti nu o vedeau deloc, caci treceau cu brutalitate pe langa ea si chiar... prin ea.
Se indreapta grabita spre clasa ei, dar atentia ii fu atrasa de o multime ingrozita de elevi si profesori adunati in jurul dulapului cu materiale didactice. Isi facu loc cu usurinta, ceilalti nu schitara nici un gest si descoperi cu oroare sursa haosului. Pe jos statea intinsa o fata pe cat de frumoasa pe atat de trista. Era lipsita de suflate, iar o lacrima sarata ramase aninata de genele ei lungi. Ii paru rau pentru ea si cu sufletul indoit vru sa mearga mai departe.
Dar atunci il vazu pe el apropiindu`se. Cand vazu trupul lipsit de viata, un geamat infundat ii parasi pieptul iar o lacrima se prelinse din ochii lui verzi, cazu peste cea ramasa intre genele ei si curse mai departe pe obraz.
De atunci, ea se tot plimba pe culoarele liceului, trista, ingandurata cu ochii in lacrimi. Cateodata noaptea daca asculti cu atentie, poti auzi cum ofteaza prelung. Si tot merge, sperand ca dupa fiecare colt se afla el, asteptand`o cu un zambet cald. Dar niciodata nu e nimic, doar intuneric rece si neprimitor.
Ziua, sute de elevi se perinda pe langa ea, dar nu o vad si nici ea nu`i vede. Nici nu si`a dat seama cand au trecut anii, iar el a parasit liceul. Insa ea a ramas la fel de frumoasa si de tanara. Iubirea ei pentru el este intacta si tot spera ca intr`o zi il va vedea intrand pe poarta liceului si o va lua in brate , spunandu`i ca nu s`a intamplat nimic si ca el o iubeste.
Din pacate, ea este doar un suflet ratacit, pierdut pe drumul vietii, condamnata sa traiasca intr`o noapte fara sfarsit, intunecata intr`un abis profund, blocata in inexistenta...
Intra in clasa, le zambeste peretilor scaldati in razele soarelui abea rasarit, surade tablei ce inca mai pastreaza insemnarile zilei trecute si se aseaza bucuroasa la locul ei din banca a doua de la fereastra. Lumina plapanda a soarelui ii cade pe obraji, rumenindu`i. Inchide ochii si se lasa purtata departe de reverie. E atat de bine cand e liniste!
Insa usa clasei scartaie, vestind sosirea altor colegi, iar momentul ei de singuratate e spulberat de voiosia glasurilor lor, care inunda dimineata. Clopotelul suna vesel, vestind inceperea unei alte zile de scoala.
In pauze, pe holuri, merge linistita, cu pasul ei cam mare pentru o fata, dar nimanui nu`i pasa. Nu o vede nimeni si nu ii vorbeste nimeni. Si asta nu o deranjeaza, chiar o face sa se simta bine, necomplexata de parul ei castaniu, valvoi si incapatanat se de trasaturile nu tocmai frumoase ale chipuilui ei.
Iar la sfarsitul orelor asteapta cu nerabdare autobuzul spre casa. In timpul calatoriei se gandeste la tot ce s`a petrecut peste zi: ce boacane a mai facut colegul acela neastamparat din ultima banca, ce perla a mai scos proful de fizica, ce note dezastroase s`au luat in teza la mate, ce comentarii amuzante a mai facut profesoara de romana la adresa persoanelor publice, ce plictisitoare a fost ora de franceza...
A doua zi, scenariul se reia. E monoton si gri dar ei ii place. Probabil pentru ca nu cunoaste altul, probabil pentru ca i`ar fi imposibil alt ritm de viata, probabil pentru ca nu se considera indeajuns de buna pentru a face glume, pentru a rade, pentru... a trai cu adevarat. Si se cufunda intr`un veritabil abis, care pare ca se lumineaza pe masura ce se adanceste dar defapt se intuneca mai tare... un abis anonimat.
Si totusi, ce e rau in asta? E in siguranta, nimeni nu o poate rani, nimeni nu o vede si o lasa sa traiasca in legea ei. E protejata, ca un vierme intr`un cocon. Dar ceea ce ea nu realizeaza e ca nu poate trai vesnic in acel cocon si ca, mai devreme sau mai tarziu, va trebui sa iasa afara...
Asa s`a intamplat ca, intr`o zi a indraznit sa ridice ochii si sa priveasca in jururl ei. Ochii lui verzi, au cucerit`o pe loc. Si ce manierat! Si cum se comporta! Dar nu o vede, trece nepasator, ca si cum ea ar fi o parte din perete. Si pentru prima dara o doare ca nu este vazuta...
Protectorul ei de pana atunci i se pare un dusmanacum. Un prefacut care a ademenit`o in capcana lui iar acum isi arata adevarata fata, o fata meschina cu trasaturi urate, cu ochii insangerati. Nu vrea sa o lase sa place, o tine inchisa intre gratii de foc, iar glasul ei este mut si nu poate striga dupa ajutor. Si oricat ar incerca nu poate iesi din anonimat.
Indrazneste a se privi in oglinda, insa , daca inainte se considera nu chiar frumoasa, acum i se pare ca reflexia infatiseaza o aratare sluta si diforma. Soarele nu o mai incanta, ci razele sale i se par pale, lipsite de viata si ar vrea ca noaptea sa tina o vesnicie. Zidurile liceului o sufoca si nu stie cum sa scape mai repede din stransoarea lor. Zambetul a pierit cu desavarsire de pe buzele ei, iar cum nu o poti vedea decat incruntata.
Nu se lumineaza la fata decat atunci cand el este prin preajma, sperand sa primeasca macar o privire trecatoare. Dar asta nu se intampla, iar expresia sa se intuneca parca si mai tare. Nu mai suporta singuratatea dar cand e in preajma altora se simte stingherita si vrea din nou sa fie singura.
Intr`o dupa-amiaza, cu inima zdrobita, cu lacrimi siroindu`i pe obraji, se ascunde intr`un dulap prafuit din scoala. Il vazuse cu cea mai frumoasa fata din scoala. Se tineau de mana si isi zambeau. Nu`si putea conteni lacrimile, desi o ardeau, sapand santuri adanci de durere in sufletul ei. Desi stia ca asa este mai bine pentru el, ea ar sfi vrut ca totul sa nu fie decat un vis urat. IAr asta o facea sa se scarbeasca de ea insasi.
Trecu mult timp pana indrazni sa iasa. Nici nu isi dadu seama ca e dimineata si ca orele incepusera deja. Se plimba pe holuri, ca de obicei, dar ceva era diferit. Se parea ca ceilalti nu o vedeau deloc, caci treceau cu brutalitate pe langa ea si chiar... prin ea.
Se indreapta grabita spre clasa ei, dar atentia ii fu atrasa de o multime ingrozita de elevi si profesori adunati in jurul dulapului cu materiale didactice. Isi facu loc cu usurinta, ceilalti nu schitara nici un gest si descoperi cu oroare sursa haosului. Pe jos statea intinsa o fata pe cat de frumoasa pe atat de trista. Era lipsita de suflate, iar o lacrima sarata ramase aninata de genele ei lungi. Ii paru rau pentru ea si cu sufletul indoit vru sa mearga mai departe.
Dar atunci il vazu pe el apropiindu`se. Cand vazu trupul lipsit de viata, un geamat infundat ii parasi pieptul iar o lacrima se prelinse din ochii lui verzi, cazu peste cea ramasa intre genele ei si curse mai departe pe obraz.
De atunci, ea se tot plimba pe culoarele liceului, trista, ingandurata cu ochii in lacrimi. Cateodata noaptea daca asculti cu atentie, poti auzi cum ofteaza prelung. Si tot merge, sperand ca dupa fiecare colt se afla el, asteptand`o cu un zambet cald. Dar niciodata nu e nimic, doar intuneric rece si neprimitor.
Ziua, sute de elevi se perinda pe langa ea, dar nu o vad si nici ea nu`i vede. Nici nu si`a dat seama cand au trecut anii, iar el a parasit liceul. Insa ea a ramas la fel de frumoasa si de tanara. Iubirea ei pentru el este intacta si tot spera ca intr`o zi il va vedea intrand pe poarta liceului si o va lua in brate , spunandu`i ca nu s`a intamplat nimic si ca el o iubeste.
Din pacate, ea este doar un suflet ratacit, pierdut pe drumul vietii, condamnata sa traiasca intr`o noapte fara sfarsit, intunecata intr`un abis profund, blocata in inexistenta...
